Tehnicianul Ioan Andone a declarat, marti seara, ca spera ca echipa CFR Cluj sa inceapa cu „dreptul” acest sezon al Ligii Campionilor, afirmand ca isi doreste o victorie pentru a-l egala la rezultatele directe pe Jose Peseiro, antrenorul formatiei Sporting Braga.

„Doresc foarte mult sa incepem cu dreptul, dar stim ca va trebui sa suferim si sa jucam extrem de inteligent. Este un avantaj ca avem jucatori portughezi in echipa, dar si faptul ca isi doresc sa joace contra unei formatii din tara lor si sa-si arate valoarea. Singurul meci in care l-am intalnit pe Jose Peseiro a fost castigat de el (n.r. – Andone era la CFR, iar Peseiro la Rapid). Eu sper ca maine sa-l egalez, sa castigam noi, dar stiu ca Peseiro este un antrenor foarte bun, un invingator, construieste echipe foarte frumoase. Ar insemna foarte mult un rezultat bun, ne dorim sa nu pierdem, mai ales ca urmeaza sa jucam acasa cu Manchester United”, a declarat Andone, marti seara, in conferinta de presa dinaintea meciului cu Sporting Braga, din Liga Campionilor.

Capitanul CFR-ului, Ricardo Cadu, a declarat ca pentru clujeni campionatul este mai important decat Liga Campionilor. „Liga Campionilor este un cadou pentru noi, dar campionatul este mai important. Stim ca Braga este o echipa foarte puternica, va fi foarte greu, are jucatori foarte buni, dar vom face totul sa castigam maine. Sper la o atmosfera frumoasa maine”, a declarat Cadu.

Partida Sporting Braga – CFR Cluj, din prima etapa a Grupei H a Ligii Campionilor, se va disputa miercuri, de la ora 21.45.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.