Fără categorie

Burleanu, optimist înaintea meciului cu Ungaria: “Obiectivul naţionalei la Budapesta este victoria, dar şi egalul e un rezultat pozitiv”

Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, a declarat, miercuri, la Aeroportul Henri Coandă, că naţionala României merge la Budapesta cu gândul la victorie, dar şi că un rezultat de egalitate, scos în Ungaria, ar menţine intacte şansele României de calificare la Euro 2016, potrivit www.mediafax.ro.

„Suntem foarte încrezători, obiectivul naţionalei este victoria în acest meci. Spun că suntem încrezători pentru că avem cei mai buni jucători în lot şi suntem foarte siguri de prestaţia pe care o vor avea. Bineînţeles că ar fi bună şi o remiză, un meci egal este un rezultat pozitiv. Dar atitudinea noastră, mai ales că suntem pe primul loc şi în top zece la nivel internaţional, este să câştigăm la Budapesta cele trei puncte”, a spus Burleanu înaintea plecării în Ungaria.

Preşedintele FRF se teme de posibilele incidente pe care le-ar putea provoca suporterii maghiari, dar speră ca autorităţile de la Budapesta să controleze situaţia. „Nu e o atmosferă pe care ţi-o doreşti pe un stadion. Noi suntem preocupaţi şi de situaţia suporterilor noştri care fac această deplasare, nu doar de joc. De aceea ne-am asigurat împreună cu autorităţile statului român să nu avem suprize neplăcute. Ne dorim să nu se întâmple nimic neplăcut. Nu mă tem de incidente din partea suporterilor români, mă tem din partea suporterilor maghiari. Dar aşa cum şi autorităţile din România au depus toate eforturile la Bucureşti să nu se întâmple incidente de acest tip, aşa îmi doresc ca şi autorităţile maghiare să facă acelaşi lucru”, a precizat oficialul FRF.

Referitor la Ciprian Marica, atacant care a ratat un transfer la PAOK Salonic, Burleanu a explicat că îşi doreşte ca acesta să înceapă să joace la Konyaspor pentru că echipa naţională are nevoie de el. „Îmi pare rău că Marica a ratat transferul. Eu îmi doresc să joace la Konyaspor, pentru că avem nevoie în continuare de el la echipa naţională. În ceea ce priveşte selecţia, eu pot să vă asigur că azi sunt în lot cei mai buni jucători care puteau fi convocaţi”, a mai afirmat preşedintele FRF.

Echipa naţională a României va întâlni Ungaria, la Budapesta, vineri, de la ora 21.45, iar trei zile mai târziu va juca împotriva Greciei, pe Arena Naţională, tot de la ora 21.45, în Grupa F a preliminariilor Campionatului European din 2016.

După disputarea a şase etape din Grupa F, clasamentul este următorul: 1. România – 14 puncte, 2. Irlanda de Nord – 13 puncte, 3. Ungaria – 11 puncte, 4. Insulele Feroe – 6 puncte, 5. Finlanda – 4 puncte, 6. Grecia – 2 puncte.

 

Foto: sportnews.libertatea.ro

Click pentru a comenta

Lasa un Raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spre TOP

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptare a politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand POLITICA COOKIES

Acest website foloseste cookie-uri proprii și de la terți pentru a furniza vizitatorilor o experienta mult mai buna de navigare si servicii adaptate nevoilor si interesului fiecaruia. Un “Internet Cookie” (termen cunoscut si ca “browser cookie” sau “HTTP cookie” sau pur si simplu “cookie” ) este un fisier de mici dimensiuni, format din litere si numere, care va fi stocat pe computerul, terminalul mobil sau alte echipamente ale unui utilizator de pe care se acceseaza Internetul. Cookie-ul este instalat prin solicitara emisa de catre un web-server unui browser (ex: Internet Explorer, Chrome) si este complet “pasiv” (nu contine programe software, virusi sau spyware si nu poate accesa informatiile de pe hard driveul utilizatorului). Cookie-urile in sine nu solicita informatii cu caracter personal pentru a putea fi utilizate si, in cele mai multe cazuri, nu identifica personal utilizatorii de internet. Cookieurile NU sunt virusi! Ele folosesc formate tip plain text. Nu sunt alcatuite din bucati de cod asa ca nu pot fi executate nici nu pot auto-rula. In consecinta, nu se pot duplica sau replica pe alte retele pentru a se rula sau replica din nou. Deoarece nu pot indeplini aceste functii, nu pot fi considerate virusi. Dezactivarea si refuzul de a primi cookie-uri pot face anumite site-uri impracticabile sau dificil de vizitat si folosit. De asemenea, refuzul de a accepta cookie-uri nu inseamna ca nu veti mai primi/vedea publicitate online. Toate browserele moderne ofera posibilitatea de a schimba setarile cookie-urilor. Aceste setari se gasesc de regula in “optiuni” sau in meniul de “preferinte” al browserului.

Inchide