Liviu Ciobotariu este noul antrenor al CS Turnu Severin

477

Tehnicianul Liviu Ciobotariu a declarat, luni, agentiei MEDIAFAX, ca va semna un contract cu gruparea CS Turnu Severin, avand drept obiectiv salvarea de la retrogradare a formatiei.

„Astazi m-am inteles cu cei de la Turnu Severin si maine urmeaza sa semnez contractul si sa incep munca. Obiectivul este bineinteles salvarea de la retrogradare si cred in el pentru ca alfel nu m-as fi angajat la o astfel de munca daca nu as fi crezut. Cunosc echipa destul de bine si nu cred ca deocamdata vom mai avea nevoie de intariri pentru a ne realiza obiectivul, poate in pauza de iarna”, a declarat Ciobotariu.

Gruparea din Turnu Severin a anuntat, luni, ca antrenorul Marian Bondrea a fost destituit de la conducerea tehnica a echipei, din cauza rezultatelor slabe.

„In aceasta dimineata am discutat cu Vasile Carstea (n.r. – directorul Romgaz, sponsorul echipei) si s-a hotarat destituirea lui Marian Bondrea. In locul sau va fi instalat Liviu Ciobotariu. Motivul il reprezinta rezultatele slabe: nu e admisibil sa obtinem doar doua puncte in sase etape. Speram ca astfel vom produce un soc la echipa”, a declarat Gheorghe Fratica, vicepresedintele CS Turnu Severin, pentru site-ul oficial al clubului.

Dupa sase etape in campionatul Ligii I, CS Turnu Severin ocupa locul 16 in clasament, acumuland doar doua puncte.

Liviu Ciobotariu, 41 de ani, a antrenat ultima data pe Dinamo Bucuresti, fiind inlocuit in luna aprilie cu Dario Bonetti. Ciobotariu a mai pregatit echipele Dunarea Galati, CS Otopeni, International Curtea de Arges, Pandurii Targu Jiu si CF Braila.