Antrenorul echipei Sahtior Donetk, Mircea Lucescu, a declarat dupa remiza cu Viktoria Plzen, scor 1-1, din Liga Europa, ca elevii sai ar fi trebuit sa se impuna in acest meci.

„Ar fi trebuit sa castigam acest meci. Am dominat si ne-am creat mai multe ocazii decat adversarii. Din nefericire, nu ne-am concentrat la faza la care adversarii nostri au inscris. Am egalat insa imediat. Golurile au venit ca urmare neatentiei apararilor celor doua echipe, nu datorita unor faze de atac bine gandite. Sunt multumit de echipa mea, avand in vedere faptul ca acesta este primul meci oficial si ca terenul nu a fost cel mai bun, acum, in februarie. Mai avem returul. Cred ca va fi dificil”, a spus Lucescu.

Formatia Sahtior Donetk, antrenata de Mircea Lucescu, a terminat la egalitate, joi seara, in deplasare, scor 1-1, cu echipa Viktoria Plzen, intr-un meci din prima mansa a 16-imilor de finala ale Ligii Europa. Gazdele au deschis scorul prin Tecl, in minutul 62. Pentru Sahtior a inscris Luiz Adriano ’65.

Sursa: mediafax.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here