Lucian Bute nu şi-a putut stăpîni mirarea cînd a văzut sutele de fani suportînd soarele doar pentru a-l aclama la cîntarul oficial de ieri într-un interviu acordat reporterilor gsp.ro.

Imediat după ce s-a dat jos de pe cîntar, Lucian Bute a fost asaltat de ziarişti, fiind nevoit să treacă de la engleză la română prin franceză, fără nici o mare bătaie de cap. În timp ce dă răbdător interviuri, mulţimea din spate îi strigă numele, iar el încearcă să se concentreze. La un moment dat însă, se întrerupe din vorbit şi se întoarce la susţinătorii săi, aplaudîndu-i cu căldură şi salutîndu-i.

– Lucian, cum te simţi după testul cîntarului?
– Puţin slăbit fizic, dar mă simt foarte bine psihic. Mi se pare incredibil cîţi oameni, români şi canadieni, au venit aici, doar pentru mine şi pentru box! Nu-mi vine să cred că atîta lume mă iubeşte şi mă susţine. Numai gura lor s-a auzit aici. Este o adevărată nebunie.

– La meci crezi că vor fi la fel de gălăgioşi? Nu-i vor acoperi englezii?
– Eu mă aştept să fie mult, mult mai mare nebunia din sală. E clar că oamenii aceştia au nişte inimi mari şi că vor face o atmosferă superbă. Dar ştiu că şi adversarul meu are o galerie puternică şi hotărîtă, doar luptăm în oraşul lui natal!

– Cît de pregătit te simţi pentru lupta cu Carl Froch?
– Nu pot fi mai pregătit de atît. Am deja strategia perfect pusă la punct, planurile mele sînt stabilite şi sînt gata pentru o luptă mare de tot. Nu are de ce să-mi fie teamă.

– Unii spun că Froch este un adversar slab. Tu crezi asta?
– Nicidecum. Acesta este un adversar valoros, fost campion mondial! Nu este un nimeni. Este un luptător care are toate calităţile din lume, este puternic, este inteligent, este un pugilist de top. Îmi pare rău doar că l-am invitat să boxeze acasă, în Canada, iar el m-a refuzat. Aşa că am venit eu la el.

– Care sînt planurile imediate?
– (Rîde). Merg să mănînc. Şi să beau apă, deşi apă am băut deja. Trebuie să prind puteri la loc şi să mă hidratez pentru că, sincer vorbind, noaptea de joi spre vineri a fost una albă, în încercările de a ieşi cît mai bine cu greutatea. Mă bucur tare mult că am trecut cu bine de proba cîntarului, acum am o emoţie în minus şi mă pot concentra asupra luptei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.