LUMEA REINTRA IN NORMAL: Echipa lui Dan Petrescu a zdrobit un simbol al campionatului Rusiei!

499

Dinamo Moscova a reuşit un succes extrem de important în această după-amiază. Elevii lui Dan Petrescu au trecut, cu scorul de 2-0, de una din marile rivale din capitala Rusiei, ŢSKA, chiar pe terenul acesteia

Cele două goluri ale formaţiei lui Dan Petrescu au fost reuşite de Dzsudzsak (37) şi Kokorin (51). Gazdele au rămas în zece din minutul 58, după ce Dzagoev a luat cartonaş roşu. În urma rezultatului, Dinamo Moscova a acumulat 9 puncte, urcînd pînă pe locul 13 al clasamentului.

ŢSKA este liderul clasamentului din Rusia, avînd 21 de puncte din 9 meciuri. În schimb, formaţia antrenată de „Bursuc” se află în subsolul clasamentului, reuşind doar două victorii şi pierzînd alte 7 partide.

Pe site-urile fanilor lui Dinamo, suporterii au încercat să îi motiveze pe jucători: „O victorie împotriva lui ŢSKA i-ar salva sezonul lui Dan. Nu numai că echipa ar părăsi zona periculoasă, dar le-ar da şi încredere fotbaliştilor”.

La Dinamo, Ropotan este titular, în timp ce Kuranyi a fost lăsat pe banca de rezerve.

Echipe de start:

ŢSKA: Akinfeev – Fernandes, Ignaşevici, V. Berezuţki, Nababkin – Elm – Tosici, Honda, Cauna, Dzagoev – Musa.

Dinamo: Berezovski – Wilkshire, Granat, Fernandez, Lomici – Sapeta, Ropotan – Jantscher, Semşov, Dzsudzsak – Kokorin.

Sursa: gsp.ro