LIGA 1

Mircea Sandu, INTERZIS pe Arena Nationala!

sanduPresedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat ca i s-a interzis accesul pe Arena Nationala unde dorea sa inspecteze starea gazonului pe care se va disputa Supercupa Romaniei.

„Nu mi-au dat voie sa vad terenul. Mi s-a interzis accesul in incinta stadionului. Nu am vazut gazonul, probabil ca asta se si urmareste, sa nu-l vedem. Tocmai ca peste cateva zile se va disputa Supercupa m-am dus astazi sa vad care e situatia. Am citit ca domnul primar s-a angajat ca va fi schimbat tot gazonul. Si m-am dus sa vad daca se actioneaza in vreun fel, pentru ca mai sunt sase zile, sapte cu ziua jocului. Si omul de acolo de la firma saracul mi-a zis «Domnule, imi pare rau, nu poate sa intre nimeni». «Domnule dar eu sunt cutare, ma ocup de organizarea unui meci». Dar avem interdictie pe stadion. Asta e soarta noastra”,a declarat Sandu.

Oficialul a precizat ca din incinta Arenei Nationale lipsesc oamenii care ar fi trebuit sa munceasca la amenajarea stadionului:

„Nu am cum sa vorbesc cu domnul primar pentru ca pleaca in Uzbekistan. Dar pana la Dumnezeu te mananca sfintii. Ce treaba are primarul cu situatia asta? Cei care ar trebui sa rezolve problema asta ar trebui sa o faca, nu sa se ascunda. Eu sunt beneficiar acolo si platesc chirii peste chirii, o gramada de bani. Ultima investitie ne apartine noua, federatiei, si de aceea nu inteleg. Si daca s-a facut in ultima saptamana toaletizarea spatiilor exterioare mi se datoreaza mie, eu am vorbit cu primarul si i-a trimis sa-si faca treaba. Daca mergi acum pe acolo nu e un om si ar fi trebuit sa roiasca, la ditamai complexul”.

Sursa: mediafax.ro

Click pentru a comenta

Lasa un Raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spre TOP

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptare a politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand POLITICA COOKIES

Acest website foloseste cookie-uri proprii și de la terți pentru a furniza vizitatorilor o experienta mult mai buna de navigare si servicii adaptate nevoilor si interesului fiecaruia. Un “Internet Cookie” (termen cunoscut si ca “browser cookie” sau “HTTP cookie” sau pur si simplu “cookie” ) este un fisier de mici dimensiuni, format din litere si numere, care va fi stocat pe computerul, terminalul mobil sau alte echipamente ale unui utilizator de pe care se acceseaza Internetul. Cookie-ul este instalat prin solicitara emisa de catre un web-server unui browser (ex: Internet Explorer, Chrome) si este complet “pasiv” (nu contine programe software, virusi sau spyware si nu poate accesa informatiile de pe hard driveul utilizatorului). Cookie-urile in sine nu solicita informatii cu caracter personal pentru a putea fi utilizate si, in cele mai multe cazuri, nu identifica personal utilizatorii de internet. Cookieurile NU sunt virusi! Ele folosesc formate tip plain text. Nu sunt alcatuite din bucati de cod asa ca nu pot fi executate nici nu pot auto-rula. In consecinta, nu se pot duplica sau replica pe alte retele pentru a se rula sau replica din nou. Deoarece nu pot indeplini aceste functii, nu pot fi considerate virusi. Dezactivarea si refuzul de a primi cookie-uri pot face anumite site-uri impracticabile sau dificil de vizitat si folosit. De asemenea, refuzul de a accepta cookie-uri nu inseamna ca nu veti mai primi/vedea publicitate online. Toate browserele moderne ofera posibilitatea de a schimba setarile cookie-urilor. Aceste setari se gasesc de regula in “optiuni” sau in meniul de “preferinte” al browserului.

Inchide