FOTBAL+

Mirel Radoi nu poate fi antrenor principal in meciurile din Europa League!

Comisia de Control, Etică şi Disciplină a forului continental de fotbal UEFA a transmis un comunicat luni prin care l-a sanctionat pe directorul sportiv al FC Steaua, Mirel Rădoi, cu interzicerea pe banca tehnică a campioanei României în meciurile din cupele europene, deoarece nu are licenţă de antrenor.

De asemenea, clubul Steaua Bucureşti a fost amendat cu 50.000 de euro.

„Domnului Mirel Matei Rădoi îi este interzis să deţină orice funcţie de antrenor principal, precum şi orice funcţie de membru al stafului de antrenori, la meciurile din competiţiile UEFA până când nu va îndeplini criteriile prevăzute la articolul 36, coroborat cu articolul 40.1.b) din Regulamentul de Licenţiere şi de Fair Play Financiar. În plus, el nu are voie să stea în zona tehnică în timpul meciurilor din competiţiile UEFA până când nu va îndeplini criteriile de mai sus. Clubul român primeşte şi o amendă de 50.000 de euro”, se arartă în comunicatul Comisiei de Control, Etică şi Disciplină a UEFA.

Mirel Rădoi a preluat conducerea tehnică a echipei Steaua în această vară, înlocuindu-l pe Constantin Gâlcă. El este la prima experienţă de antrenor, fiind prezentat de site-ul oficial al Stelei ca director sportiv, deoarece nu deţine licenţa Pro.

La cele patru meciuri disputate de Steaua în ediţia 2015-2016 a Ligii Campionilor, cu Trencin şi Partizan Belgrad, din turul II, respectiv III preliminar, Mirel Rădoi nu a participat la conferinţele de presă, el fiind înlocuit de Massimo Pedrazzini, cel care deţine funcţia de antrenor principal al formaţiei Steaua. În schimb, Mirel Rădoi a stat pe banca de rezervă şi a acordat indicaţii jucătorilor stelişti în timpul partidelor asemenea unui antrenor principal.

În Liga I, Mirel Rădoi participă la conferinţele de presă şi îndeplineşte funcţia de antrenor principal chiar dacă nu are licenţa Pro şi în organigrama clubului este înregistrat ca director sportiv. De altfel, Rădoi a recunoscut public faptul că în Liga I profită de o portiţă regulamentară pentru a putea sta pe banca de rezerve în timpul meciurilor.

 

Click pentru a comenta

Lasa un Raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spre TOP

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptare a politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand POLITICA COOKIES

Acest website foloseste cookie-uri proprii și de la terți pentru a furniza vizitatorilor o experienta mult mai buna de navigare si servicii adaptate nevoilor si interesului fiecaruia. Un “Internet Cookie” (termen cunoscut si ca “browser cookie” sau “HTTP cookie” sau pur si simplu “cookie” ) este un fisier de mici dimensiuni, format din litere si numere, care va fi stocat pe computerul, terminalul mobil sau alte echipamente ale unui utilizator de pe care se acceseaza Internetul. Cookie-ul este instalat prin solicitara emisa de catre un web-server unui browser (ex: Internet Explorer, Chrome) si este complet “pasiv” (nu contine programe software, virusi sau spyware si nu poate accesa informatiile de pe hard driveul utilizatorului). Cookie-urile in sine nu solicita informatii cu caracter personal pentru a putea fi utilizate si, in cele mai multe cazuri, nu identifica personal utilizatorii de internet. Cookieurile NU sunt virusi! Ele folosesc formate tip plain text. Nu sunt alcatuite din bucati de cod asa ca nu pot fi executate nici nu pot auto-rula. In consecinta, nu se pot duplica sau replica pe alte retele pentru a se rula sau replica din nou. Deoarece nu pot indeplini aceste functii, nu pot fi considerate virusi. Dezactivarea si refuzul de a primi cookie-uri pot face anumite site-uri impracticabile sau dificil de vizitat si folosit. De asemenea, refuzul de a accepta cookie-uri nu inseamna ca nu veti mai primi/vedea publicitate online. Toate browserele moderne ofera posibilitatea de a schimba setarile cookie-urilor. Aceste setari se gasesc de regula in “optiuni” sau in meniul de “preferinte” al browserului.

Inchide