Pițurcă după victoria cu Elveția: Victoria îmi dă încredere pentru preliminarii

454

Victor Piţurcă a comentat victoria cu 1-0 în faţa Elveţiei. Selecţionerul României spune că a fost un test foarte bun, în care a avut ocazia să facă noi experimente, în vederea preliminariilor CM 2014.

Piţurcă a vorbit şi despre evoluţiile câtorva jucători. Spune că e foarte mulţumit de Grozav şi de Lobonţ, dar şi de cuplul Chiricheş – Găman. Ca obiectiv pentru viitorul apropiat, antrenorul naţionalei susţine că vrea să bată şi Austria, în următorul amical.

„O victorie dădătoare de speranţe, o victorie importantă. Utilă pentru moralul acestor jucători. Îmi dă încredere pentru preliminarii. Am avut momente bune şi pe faza defensivă, dar şi pe cea ofensivă. E adevărat că avem în continuare nevoie de jucători cu valoare care dacă erau astăzi, rezultatul putea fi mult mai mare.

Grozav nu e descoperirea mea, eu doar l-am adus la echipa naţională. A arătat că este tipul de jucător pe care eu îl caut prin atitudinea şi modul în care a intrat în joc deoarece nu este uşor să joci la primul tău joc la naţională împotriva Elveţiei şi să marchezi. Lobonţ a apărat excelent. Venirea lui la naţională este un câştig pentru ceilalţi pentru că îl pot urmări.

La Torje s-a văzut la început că nu joacă la echipa de club, dar apoi şi-a revenit, a reuşit să şi dea centrarea de gol. Sunt mulţumit de el. Am vrut să-i văd la lucru pe Găman şi pe Chiricheş. Eu ştiu ce poate fiecare dintre ei. Am vrut să-i urmăresc împreună, pentru că Goian se poate accidenta şi ar trebui să ma bazez pe alt cuplu de fundaşi centrali. Îmi doresc o victorie şi cu Austria”, a declarat Victor Piţurcă.

PROSPORT