FCM Târgovişte şi Damila Maciuca au terminat la egalitate, 0-0, meciul disputat vineri seară la Şotânga, ambele îndeplinindu-şi obiectivele cu o etapă înainte de finalul sezonului. Dacă gazdele şi-au asigurat prezenţa în viitorul sezon al Ligii a III-a, Măciuca lui Eric Lincar a obţinut matematic promovarea în eşalonul superior.

Aproximativ 200 de spectatori au ţinut să urmărească ultima partidă pe teren propriu pentru FCM în acest campionat. În repriza a doua, ploaia torenţială şi rafalele de vânt le-au creat mari probleme jucătorilor. Municipal a trecut în câteva rânduri pe lângă gol, evoluând consistent în faţa liderului şi lăsând impresia că poziţia din clasament este una mincinoasă. Oaspeţii s-au mulţumit cu remiza, una care asigură o promovare istorică pentru Măciuca în Liga a II-a.

Lincar: Vom rămâne la Măciuca!

Bucurie mare la finalul meciului pentru antrenorul oaspeţilor, fostul stelist Eric Lincar. „Sunt fericit pentru această promovare. Merită felicitări şi cei care au fost în tur, eu am venit în pauza de iarnă şi mă bucur că am reuşit să ating obiectivul. Dorinţa noastră e să jucăm tot la Măciuca în Liga a II-a, nu să facem ca alte echipe, care se mută în altă parte după ce promovează. Suporterii noştri merită fotbal de Liga a II-a. Vom aduce câţiva jucători cu care vom întări lotul”, vorbeşte Lincar. sursa: liga2.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.