Presedintele Crin Antonescu a decorat sportivii romani medaliati la Londra

521

Sportivii medaliati la Jocurile Olimpice, tehnicienii care au contribuit la pregatirea lor si oficialii federatiilor sportive cu rezultate bune la Londra au fost decorati, luni, de presedintele interimar Crin Antonescu, la festivitatea de la Palatul Cotroceni participand si premierul Victor Ponta.

De asemenea, au mai fost prezenti ministrul de Finante, Florin Georgescu, si ministrul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, Ecaterina Andronescu.

Sportivii medaliati au primit urmatoarele distinctii:

Gimnastele Sandra Izbasa (medalie de aur la sarituri si bronz cu echipa) si Catalina Ponor (medalie de argint la sol si bronz cu echipa) – Ordinul National Serviciul Credincios in grad de Cavaler;

Judoka Alina Dumitru (medalie de argint la categoria 48 de kilograme) – Ordinul National pentru Merit in grad de Cavaler;

Alin Moldoveanu (medalie de aur la tir) – Ordinul Meritul Sportiv Clasa I;

Scrimerii Tiberiu Dolniceanu, Rares Dumitrescu, Gelu Florin Zalomir (argint in concursul pe echipe la sabie) – Meritul Sportiv Clasa a II-a, cu o bareta

Roxana Cocos (Medalie de argint la haltere, categoria 69 de kilograme), Alexandru Sireteanu (rezerva echipei de sabie) si judoka Corina Caprioriu (medalie de argint la categoria 57 de kilograme) – Ordinul Meritul Sportiv, Clasa a II-a;

Gimnasta Diana Chelaru (bronz cu echipa) – Ordinul Meritul Sportiv, Clasa a III-a, cu o bareta

Gimnastele Diana Bulimar, Larisa Iordache (bronz cu echipa) si halterofilul Razvan Martin (medalie de bronz la categoria 69 kg) – Ordinul Meritul Sportiv, Clasa a III-a.

Sportivii romani participanti la Jocurile Olimpice de la Londra au revenit la Bucuresti, luni, dupa doua saptamani de competitie in care au reusit sa obtina noua medalii, din care doua de aur.

Romania a fost reprezentata la JO de 103 sportivi din 15 discipline si a incheiat competitia pe locul 27 in clasamentul pe natiuni, cu noua medalii (2-5-2). Romania nu a mai obtinut un numar atat de mic de medalii de aur, doua, de la JO de la Tokyo din 1964, dar atunci au mai fost cucerite patru de argint si sase de bronz. Dupa olimpiada japoneza, sportivii romani au obtinut la fiecare editie a JO minimum patru medalii de aur, cu exceptia JO din 1972 de la Munchen, cand au fost castigate trei medalii de aur.

La JO de la Beijing, din 2008, bilantul delegatiei Romaniei a fost de opt medalii, dintre care patru de aur, una de argint si trei de bronz.