Rapidistii au renuntat la greva!

487

Giulesti_Stadium_-_RapidJucatorii FC Rapid au anuntat, miercuri, intr-o conferinta de presa sustinuta la sediul AFAN, ca se vor prezenta la antrenamente incepand de joi, precizand insa ca vor continua cu alte forme de protest, inclusiv la meciul cu Gloria Bistrita.

„Am vrea sa clarificam lucrurile. In cadrul Adunarii Generale a creditorilor noua, jucatorilor, ni s-au redus cu 90 la suta restantele pe care le aveam de primit, pe o perioada de trei luni. Mai mult de atat, antrenorii nostri au fost inscrisi in categoria restantelor chirografare si vor primi zero lei. Ne-am uitat pe acest plan, salariile noastre vor fi reduse cu 15 la suta fara ca noi sa fim instiintati. In plus noi nu vom mai fi platiti lunar, asa cum avem in contract, ci o data la trei luni. Am inteles si respectam aceste lucruri pentru ca legea le permite, dar legea insolventei spune si ca salariatii ar trebui platiti la zi. OK, respectam legea, suntem intelegatori, dar nu se poate sa acceptam reduceri si apoi sa nu fim bagati in seama. Ni se spune sa facem ce vrem. De trei zile nu ne antrenam, am vrut sa tragem un semnal de alarma. Aceasta a fost prima forma de protest, incepand de maine ne vom antrena pentru ca ne respectam meseria si pe noi. Dar vor urma si alte forme de protest”, a declarat mijlcasul Nicolae Grigore.