Spectacol la Satu Mare. CSM a marcat peste 100 de puncte cu Sportul!

497

 Baschetbalistele de la CSM Satu Mare au obtinut luni o victorie demna de un record. Ardelencele au zdrobit pe CSM Bucuresti Sportul Studentesc, cu 107 – 90. Partida etapei a V-a s-a desfasurat in sala LPS Satu Mare in fata unui public numeros.

Elevele tehnicianului Dan Fleseriu nu au avut un meci tocmai usor, inca din primele minute ale primului sfert a fost un scor echilibrat, pentru ca la final echipa oaspete sa conduca cu scorul de 27-21. In sfertul secund, jucatoarele formatiei noastre au reusit sa se desprinda si sa castige sfertul cu scorul de 32-21, intrand la pauza in avantaj, scor 51-48.

In cea de-a doua parte a meciului, apararea CSM-ului a devenit mai agresiva, iar americanca Italee Lucas a dat dovada de valoarea pe care o are si a reusit sa inscrie cinci aruncari de 3 puncte. Cu patru minute inainte de finalul meciului, aceasta reuseste o aruncare de la distanta de 3 puncte care a facut ca pentru prima data in acest sezon,  CSM Satu Mare sa treaca de 100 de puncte. Ultimele puncte au fost inscrise de Renata Szmutku, tabela aratand la final scorul de 107-90.

Cu toate ca in prima parte a meciului apararea formatiei noastre nu a fost una tocmai stralucita, victoria obtinuta luni a fost una muncita si binemeritata.

„Pentru public a fost frumos pentru ca am dat peste 100 de puncte, adversarele au dat si ele 90 de puncte. Dezamagitor a fost ca nu ne-am putut mobiliza mai bine de la inceputul meciului  si le-am lasat sa castige primul sfert. As vrea ca fetele sa asculte mai mult parerea mea cand le spun ca avem meci greu, sa fie de acord cu asta si sa reactioneze ca atare. Italee este jucatorul spectaculos din echipa, la Alba Iulia a fost un jucator bun, aici la fel si sper sa o tina tot asa”, a declarat tehnicianul CSM-ului, Dan Fleseriu.

Pentru jucatoarele noastre va fi o saptamana incarcata, miercuri vor juca in deplasare cu Olimpia Brasov, joi vor intalni Olimpia Bucuresti, iar sambata vor da piept cu campioana en-titre CSM Targoviste.

Pentru CSM au evoluat: Italee Lucas (31p), Utahya Drye (17), Andreea Orosz (14), Shanika Freeman (13), Annemarie Parau (11), Hajnalka Szlimak (6), Khadijah Whittington (5), Monica Ivan (3), Renata Szmutku (3), Rada Giurgiu (2), Dara Kovacevic (2), Anita Nagy.