Victor Crivoi s-a calificat in sferturile turneului challenger de la Timisoara

913

  Tenismanul român Victor Crivoi s-a calificat miercuri în sferturile de finală ale turneului challenger de la Timişoara, dotat cu premii totale de 30.000 de euro, după ce l-a învins pe spaniolul Javier Marti (N. 6), cu 0-6, 6-3, 6-2.

Crivoi a început slab meciul şi a cedat primul set la zero, dar a reveni şi şi le-a adjudecat pe următoarele două destul de clar, obţinând victoria într-o oră şi 55 de minute.

În sferturi, Crivoi îl va întâlni pe Victor Hănescu, principalul favorit al competiţiei, care a dispus miercuri în trei seturi de argentinianul Pablo Galdon, cu 6-7 (6), 7-6 (3), 6-2.

Cei doi Victor şi-au asigurat cecuri de câte 875 euro şi 15 puncte ATP fiecare.

La dublu, Andrei Dăescu şi Florin Mergea s-au calificat în semifinale.

Rezultate:
simplu, optimi
Facundo Bagnis (Argentina/N. 7) – Gerald Melzer (Austria) 3-6, 6-2, 7-6 (5)
Guillaume Rufin (Franţa/N. 3) – Michael Linzer (Austria) 6-3, 6-4

dublu, turul I

Facundo Bagnis/Pablo Galdon (Argentina/N. 4) – Alexandros Jakupovic (Grecia)/Dragoş Mirtea (România) 6-4, 6-4

sferturi
Andrei Dăescu/Florin Mergea (N. 1) – Michal Koneczny/Marek Michalicka (Cehia) 7-6 (5), 6-3
Goran Tosic (Muntenegru)/Daniel Zivkovic (SUA/N. 2) – Dino Marcan/Nikola Mektic (Croaţia) 3-6, 6-3, 10-7.

Sursa: AGERPRES