Aproximativ un milion de turisti vor vizita Polonia si Ucraina, tarile gazda ale EURO 2012, competitie ce se va desfasura in perioada 8 iunie – 1 iulie. Acestia vor genera venituri de circa 800 -900 milioane de euro dupa ultimele calcule ale analistilor financiari.

Evenimentul fotbalistic numarul unu al acestui an, considerat pe buna dreptate sub nivelul unui Campionat Mondial, este superior insa din punct de vedere financiar.

Conform Forbes, celor 16 participante le revin mai multi bani decat la ultimul turneu final de CM, Africa de Sud 2010. Spre exemplu, anul acesta, premiile totale se ridica la 246 milioane de euro, cu 62 de milioane de euro mai mult decat in 2008, cand Spania, castigatoarea turneului final, a incasat 23 de milioane de euro.

Ibericii au primit 15,5 milioane de euro pana la accederea in finala, la care s-au adaugat 7,5 milioane de euro pentru castigarea trofeului.

In total, UEFA a distribuit in urma cu patru ani celor 16 echipe nationale participante la turneu suma de 184 de milioane de euro, dintre care 64 pe baza performantelor obtinute pe teren. Echipele au primit cate 7,5 milioane pentru participare, iar in grupe au primit 1 milion de euro pentru o victorie si 500.000 de euro pentru un egal.

Pentru EURO 2012, premiile au fost indexate cu aproape 30%, astfel ca noua campioana europeana va pleca acsa cu 29,9 milioane de euro, iar finalista cu 24,7 milioane de euro.

 

Cupa Mondiala din 2010, “indexata” cu 65%

Castigatoare si a Cupei Mondiale in 2010, Spania a fost rasplatita cu 23,8 milioane de euro (30 de milioane dolari) pentru aceasta performanta, dintre cei 333 de milioane de euro (420 milioane dolari) repartizati echipelor participante la turneul final din Africa de Sud. Potrivit publicatiei spaniole AS, vicecampioana mondiala a incasat 19 milioane de euro, in timp ce echipele din finala mica, Uruguay si Germania, au fost recompensate cu cate 15,8 milioane de euro.

Toate cele 16 de echipe care au ramas in afara competitiei dupa faza grupelor au incasat cate 4,8 milioane de euro, suma crescand progresiv in functie de faza competitiei in care a ajuns fiecare selectionata.

Mai mult, fiecare din cele 32 de echipe calificate la CM a primit un milion de dolari (800.000 de euro) in vederea pregatirii pentru competitia din Africa de Sud si ca valoarea totala a sumelor alocate cluburilor de fotbal pentru ca si-au pus la dispozitie jucatorii echipelor nationale pe perioada Cupei Mondiale va fi de 40 de milioane de dolari (31,7 milioane de euro).

Suma pe care o va primi fiecare club depinde de numarul jucatorilor trimisi la loturile nationale, precum si de numarul de zile petrecute de fotbalisti la Cupa Mondiala.

Comparativ cu editia precedenta a Cupei Mondiale, cea din 2006, suma totala a premiilor acordate echipelor participante a crescut cu peste 65%. La editia din Germania, echipele participante si-au impartit 237 de milioane de euro.

Investitii in infrastructura de 30,2 mld. euro

Fiecare dintre cei un milion de turisti asteptati de Polonia si Ucraina pentru a asista la reuniunea fotbalistica europeana va petrece in medie 3-4 nopti si va cheltui in medie 800 de euro.

Polonia asteapta intre 500.000 si 700.000 de turisti la EURO 2012, care ar putea aduce direct in economie pana la 560 milioane euro numai prin cheltuieli directe.

Pana la data inceperii campionatului european, aproximativ 90% din investitiile de 30,2 miliarde euro asociate evenimentului au fost directionate catre infrastructura, majorand cu 8,5-9% investitiile de capital din cele doua state.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.