Coman s-a transferat la Vaslui si ar putea fi titular chiar din prima etapa, impotriva Rapidului!

895

  Dani Coman a semnat pe doi ani cu Vaslui, ajungand astfel sa lucreze din nou cu Marius Sumudica. Adrian Porumboiu a anuntat ca Dani Coman ar putea chiar sa debuteze impotriva giulestenilor, in prima etapa.

  „Avem nevoie mare de el încă din prima etapă, cu Rapid. Chiar dacă au existat anumite presiuni el va intra. Probabil va fi şi presiunea galeriei, dar e profesionist. Şumudică a fost pe fază şi e meritul lui că a reuşit să îl aducă. Nu ar fi nici o lovitură să apere. E ultima deplasare înaintea jocului din calificări.
În 7 ani este a patra oară care jucăm cu Rapid în prima etapă şi este a treia oară consecutiv. Formula noastră a fost cu Cobeno în poartă. Dar acum începe cu Coman”, a declarat Adrian Porumboiu.

Patronul vasluienilor e contrazis insa de George Copos. Coman nu va putea să joace împotriva Rapidului. Dacă o va face totuşi atunci vor plăti pentru că e trecută clauză. Nu pot să spun cât, dar îi luăm domnului Porumboiu un lan de grâu. Contractul e gata, a explicat Copos.

Dupa plecarea lui Coman, giulestenii raman cu doar doi portari, Albut si Draghia. Copos ar mai vrea sa transfere un portar, insa doar ca rezerva a lui Albut.