Cristiano Ronaldo: Am dat dovada de unitate pe teren

739

Cristiano Ronaldo, capitanul reprezentativei de fotbal Portugaliei, a tinut sa evidentieze „unitatea” de care a dat dovada pe teren echipa sa, in partida cu Cehia (1-0), din sferturile de finala ale EURO 2012, disputata joi seara la Varsovia.

„Am controlat meciul si am avut multe ocazii, spre deosebire de cehi, care nu au avut niciuna. Am aratat o frumoasa unitate pe teren si astfel am reusit sa ne atingem obiectivul”, a declarat Ronaldo, desemnat jucatorul meciului de catre UEFA.

„Consider ca Portugalia a facut un meci fantastic. In primele 20 de minute am evoluat ceva mai slab, dar apoi ne-am imbunatatit mult jocul. A fost un meci perfect pentru noi”, a adaugat atacantul lui Real Madrid.

Dupa ce a reusit 3 golul la acest turneu final, starul lusitan precizeaza ca obiectivul sau nu-l reprezinta titlul de golgheter, ci isi doreste sa ajunga cat mai departe in competitie cu echipa sa.

„Suntem fericiti si stim ca viitoarele confruntari vor fi foarte dificile. Important este ca echipa a jucat bine si continua sa progreseze. Suntem pregatiti pentru ceea ce va urma. Dorim sa ajungem in finala, totul este posibil si stim ceea ce trebuie sa facem. Obiectivul meu nu este sa devin golgheterul turneului, ci sa merg cat mai departe posibil cu echipa. Indiferent daca vom juca in semifinale cu Spania sau Franta va fi foarte dificil. Daca in fiecare meci voi trimite mingea in bara, iar apoi voi marca, imi convine”, a mai spus „CR7”, care a avut doua bare cu cehii.

 

Portugalia va intalni pe 27 iunie, in semifinale competitiei, castigatoarea sfertului dintre Spania, campioana mondiala si europeana en titre, si Franta, programat sambata la Donetk.