Dan Petrescu a fost demis de la Dinamo Moscova, in urma esecului cu Anzhi, a anuntat site-ul interfax-russia.ru, citand surse din cadrul clubului rus.
„Directorul sportiv al clubului Dinamo Moscova, Guram Adjoiev, s-a intalnit cu Dan Petrescu si a pus capat colaborarii cu tehnicianul roman. Numele noului antrenor nu a fost anuntat”, a scris sursa citata.
Pe de alta parte, site-ul sport-express.ru a scris ca Dinamo Moscova se afla in negocieri cu antrenorul formatiei Amkar Perm, Stanislav Cercesov.
Dan Petrescu, in varsta de 46 de ani, se afla pe banca tehnica a formatiei Dinamo Moscova din 18 august 2012.
Dupa disputarea a 24 de etape, Dinamo Moscova ocupa locul patru in clasament, cu 43 de puncte, la opt puncte in urma liderului Lokomotiv Moscova. In ultima etapa, Dinamo Moscova a fost invinsa, in deplasare, cu scorul de 4-0, de echipa Anji Mahacikala, ultima clasata.
Sursa: mediafax.ro