Froch este primul adversar din Top 10 al lui Bute

1007

Carl Froch e primul pugilist de top, la categoria supermijlocie, pe care Lucian Bute îl va întîlni

De cînd a devenit, în 2007, campion mondial la IBF, învingîndu-l prin KO în repriza a 11-a pe columbianul Alejandro Berrio, Lucian Bute şi-a apărat centura de nouă ori. În plus, un singur meci, primul cu Librado Andrade, s-a terminat la puncte. În rest, românul şi-a măturat adversarii şi a terminat cu braţele sus ridicate, cocoţat pe corzile ringului.

Dintre cei nouă pugilişti în faţa cărora Bute şi-a pus în joc centura, nici unul nu se regăsea însă în Top 10. Trei erau în Top 15 la momentul luptei (Brian Magee, Librado Andrade şi Edison Miranda), iar ceilalţi au fost în Top 20. Cel mai slab cotat a fost chiar adversarul de la Bucureşti, Jean Paul Mendy, francezul plasat pe locul 31.

Carl Froch e însă un adversar de calibru. Numărul 3 în ierarhia boxrec, Froch a fost şi el campion mondial la WBC. A învins cîţiva boxeri de top în carieră, precum Andre Direll, Jean Pascal, Arthur Abraham, Glenn Johnson sau Jermain Taylor.
A pierdut însă şi două dispute, ambele la puncte, contra danezului Mikkel Kessler şi a americanului Andre Ward.

211 reprize are la profesionism britanicul Carl Froch, cu 18 mai multe decît Lucian Bute

30 de victorii la profesionism are Bute, 24 repurtate prin KO

28 de succese, dintre care 20 prin KO, are în palmares Froch. Două meciuri pierdute