LeBron James a fost desemnat, pentru a 4-a oara, cel mai bun jucator din NBA!

1120

LeBron James of the Miami Heat goes to tNBA l-a desemnat jucatorul lui Miami Heat, LeBron James, drept cel mai bun baschetbalist (MVP) al sezonului regulat, pentru a doua oara consecutiv si a 4-a oara in cariera.

La 28 de ani, James a fost recompensat deja in 2009 si 2010 (cu Cleveland) si 2012 (cu Miami), ajungandu-l in palmares pe legendarul Wilt Chamberlain. In istoria campionatului nord-american de baschet, doar Bill Russell (5), Michael Jordan (5) si Kareem Abdul-Jabbar (6) au fost MVP mai mult de 4 ori. In schimb, LeBron James este cel mai tanar jucator care a atins bara celor 4 trofee.

In medie, in sezonul regulat, „King James” a marcat 26,8 puncte, a avut 8 recuperari, a dat 7,3 pase decisive, a reusit 1,7 interceptii si a pus un capac in cele 76 de meciuri pe care le-a disputat. Adresa aruncarilor a fost principalul sau atu, ajungand la un procentaj de 56,6 la suta, dintre care 40,6 la suta cosuri de 3 puncte.

Votul, efectuat de 120 de membri ai presei nord-americane, alaturi de un vot acordat prin sondaj public, a fost fara discutie: James a fost desemnat nr. 1 pe lista de 5 nume posibile de 120 de votanti din 121, obtinand 1.207 puncte, fata de 765 ale lui Kevin Durant (Oklahoma City) si 475 ale vedetei de la New York Carmelo Anthony. Pe locurile 4 si 5 s-au situat Chris Paul (LA Clippers) si Kobe Bryant (LA Lakers).