Chiar daca Steaua defileaza in Europa si in campionat, mediesenii lui Pustai vor sa puna piedica echipei lui ”Reghe” in meciul de duminica seara de pe municipalul din Medias. Antrenorul gazistilor spera ca traditia din ultimele sezoane sa fie pastrata si la capatul acestui meci.
Gaz Metan vrea sa sparga gheata in actuala editie de liga 1 chiar in fata cele mai in forma echipe a inceputului de campionat. Cristi Pustai nu se sperie deloc de Steaua si spera ca jucatorii lui sa fie cei care se bucura de victorie dupa partida de duminica de la ora 21.30.
”Urmeaza meciul cu Steaua de duminica seara. Un meci in care vom intalni o echipa aflata intr-o forma foarte buna, care a inceput campionatul foarte bine avand punctaj maxim si care a inscris in fiecare joc in acest campionat. Cred ca este cel mai bun inceput din ultimii ani al Stelei. Noi speram sa pastram traditia formata impotriva Stelei in ultimii doi ani si anume sa obtinem punct sau puncte din acest joc, dar in principal sa nu primim gol pentru ca am reusit in ultimele jocuri cu Steaua sa nu primim gol. Dar cum ziceam e o echipa care a marcat 11 goluri, care si aseara s-a calificat fara probleme si a inscris trei goluri. Cei trei atacanti au marcat si aseara. Atat Rocha si Rusescu inscriind in campionat de trei ori. Reintra si Tanase. Intalnim o echipa foarte buna. Il felicit pe Reghe pentru ca dupa parcursul extraordinar de la Chiajna confirma si la Steaua. Insa cum v-am zis si noi venim dupa o infrangere pe teren propriu. Deci ar fi cazul sa nu mai pierdem sa castigam punctele puse in joc si sa reusim sa iesim din acest subsol care eu zic ca nu este relevant pana dupa etapa a saptea. Deci clasamentul incepe sa se contureze probabil dupa prima pauza competitionala”, a spus antrenorul Cristi Pustai.
Fara Eric si Lulacu
Misiunea Mediasului pare insa una destul de dificila mai ales ca vedeta Eric nu a fost inca legitimata, iar Lulacu este in aceeiasi situatie. Pustai mai are insa si alte probleme de lot inaintea partidei cu Steaua. ”Vali Negru e racit, la fel si Razvan Avram care are o problema la ochi, dar el a efectuat ieri antrenamentul. Sa speram ca lucrurile nu sunt foarte grave si pana duminica ambii sa fie apti. Nici cartea verde a lui Eric si nici a lui Lulacu nu au sosit. Deci nu fac parte din lotul cu Steaua. Imbucurator este faptul ca in aceasta saptamana Bawab de doua zile a inceput antrenamentele si nu resimte dureri. Probabil ca intr-o saptamana sau doua o sa fie si el ok la un potential de joc”, a mai spus Pustai.
Partida dintre Gaz Metan Medias si Steaua se va juca cu poarta inchisa si asta pentru ca toate biletele pentru acest meci au fost vandute aproape in totalitate.