Mircea Rednic a bătut palma cu Petrolul pentru următorul sezon

943

Tehnicianul Mircea Rednic este, oficial, noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti, a anunţat, miercuri, pe site-ul oficial, gruparea ploieşteană.

Tehnicianul va fi prezentat joi, în cadrul unei conferinţe de presă ce va fi organizată la stadionul „Ilie Oană”, de la ora 11.00, ocazie cu care vor fi oferite mai multe detalii despre această colaborare.

Rednic merge la Petrolul, după ce în ultimele două luni a antrenat rivala din localitate, Astra.

Săptămâna trecută, Rednic a negociat preluarea formaţiei Rapid