Mutu a anuntat pe Twitter ce numar va avea la Ajaccio

710

Atacantul Adrian Mutu, care marti, va fi prezentat oficial la gruparea franceza Ajaccio, a anuntat pe contul sau de Twitter ce numar va purta la noua sa echipa.

Mutu va purta la Ajaccio tricoul cu numarul 12.

Fotbalistul in varsta de 33 de ani a organizat un concurs pentru fanii sai pe contul de Twitter. „Cine ghiceste numarul meu dupa tricou o sa-i fac cadou un tricou autografat..nu e 10 va spun de la inceput…”, a scris Mutu.

Cel care a raspuns corect este un suporter al echipei Ajaccio, acesta facandu-i la randul sau cadou o imagine trucata a lui Adrian Mutu in tricoul noii sale echipe. Castigatorul concursului va primi tricoul cu autograf dupa primul meci al lui Adrian Mutu la Ajaccio.

Atacantul roman care a evoluat sezonul trecut pentru formatia italiana Cesena a ajuns, luni, in Corsica, urmand ca marti sa efectueze vizita medicala si sa semneze contractul, la stadionul Francois Coty.