Naționala Under19 aproape de calificare la Campionatul European din Estonia

946

După 4-0 cu Ungaria şi 1-1 cu Germania, tricolorii mici sunt aproape de a se califica la europenele din Estonia. Totul e să bată mâine Serbia, pentru că doar prima din grupă se califică.

Ajungerea la Euro ar fi o performanţă notabilă, mai ales că trupa lui Ovidiu Stângă este cea mai tânără echipă a turneului. Mai bine de jumătate dintre componenţii lotului provin din generaţia ’94. După foarte mulţi ani, o echipă de juniori a ţării noastre etalează un fotbal spectaculos, într-un 4-3-3, cu un închizător şi cinci jucători ofensivi. „Nu le voi spune niciodată copiilor să facă pasul înapoi”, a spus Ştefan Iovan înaintea primului meci, cu Ungaria (4-0).

Mircea Sandu crede că, în 2016, România va ajunge la Euro. „Eu sunt convins că în 2016 ne vom califica. Sunt convins 100%” , a spus Sandu despre naţionala mare. Şeful FRF se bazează pe faptul că Tănase, Chipciu sau Torje vor ajunge la maturitate peste patru ani, însă alături de aceştia, la următorul turneu final de europene ar putea să apară jucători ca Stanciu, Ţîru, Vaştag, Gavra, Bumba sau alţi componenţi ai României Under 19, care atunci vor avea 22 – 23 de ani. sursa: prosport.ro