OFICIAL! FC Rapid are noi investitori: Nicolae Cristescu si Adrian Zamfir!

1286

rapidGheorghe Copos a vandut clubul Rapid Bucuresti oamenilor de afaceri Nicolae Cristescu si Adrian Zamfir, potrivit agerpres.ro.

”Ma bucur ca am reusit astazi (luni, n. red.) sa semnam actele care consfintesc venirea la Rapid a unei noi echipe de finantatori. Sunt convins ca noua echipa va face mult mai mult decat am facut eu. Toate conditiile sunt create in acest sens. Trebuie doar munca, vointa si intelepciune. Ma bucur de asemenea ca Galeria a fost, si ea, implicata in negocieri si in procedurile de ‘transfer de proprietate’. Aceasta pozitie, noua pentru ea, o obliga acum sa fie si mai aproape de echipa si de noua conducere. In fine, ma bucur ca simboluri ale Giulestiului au decis sa continue la Rapid. Pancone, tu nu trebuie sa stai in genunchi in fata nimanui. Ridica-te si lupta! Califica echipa in Prima Liga. Asta e menirea ta acum! Si a voastra, a tuturor Rapidistilor – la fel!”, afirma Copos in comunicat.

Nicolae Cristescu a declarat dupa parafarea actelor ca presedintele clubului va fi Grigore Sichitiu, iar antrenor al echipei va ramane in continuare Marian Rada.

„Este un moment istoric. Dupa o lupta seculara s-a semnat contractul de vanzare-cumparare a clubului Rapid. Ma bucur ca s-a concretizat acest vis al rapidistilor. Sper sa ducem Rapidul acolo unde vor toti suporterii. Este un contract de vanzare-cumparare atipic, pentru ca practic noi ne-am asumat niste datorii, iar vanzatorul, George Copos, n-a incasat nimic. Ba chiar ramane si el cu niste datorii. In acelasi timp, noi practic n-am cumparat nimic, nici stadion, nici baza sportiva, ci doar un brand. De aceea spun ca este un contract atipic. Suma tranzactiei a ramas aceeasi. Insa important este ca finalul este unul fericit”, a spus Cristescu, citat de Digisport.ro.