buteMedicul Veronica Pedro a efectuat interventia chirurgicala in cursul careia a extras mai multe fragmente de os de la incheietura mainii stangi. Operatia a durat aproximativ 40 de minute, iar Bute va fi nevoit sa poarte un aparat ghipsat la mana stanga timp de circa 6 saptamani. Recuperarea sa este estimata sa dureze intre 4 si 6 luni.

“Operatia a decurs foarte bine! Ma simt bine! Va multumesc la toti pentru suportul vostru si va apreciez!“, a afirmat Bute intr-un mesaj pe contul sau de Twitter, insotit de o poza care il infatiseaza cu mana in ghips, dar relaxat, afara, in tricou si sapca.

Bute s-a accidentat la mana stanga in timpul unui antrenament sustinut in data de 1 mai si din aceasta cauza meciul sau cu canadianul Jean Pascal, in limitele categoriei semigrea, a fost amanat, iar gala programata in data de 25 mai, la Centre Bell din Montreal, a fost anulata.

Lucian Bute, fost campion mondial IBF la categoria supermijlocie, are in palmares 31 de victorii (24 prin KO) si o infrangere la profesionisti, iar Jean Pascal, fost campion mondial WBC la semigrea, a obtinut 27 de victorii (16 prin KO), a pierdut de doua ori si a facut un meci egal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here