Anamaria Prodan a ales viitorul antrenor al Universitatii Cluj. Cristi Dulca va fi noul antrenor al sepcilor rosii!
„Dulca va fi antrenorul echipei începînd cu următorul meci, cel cu Gloria Bistriţa.”, a declarat Anamaria Prodan.
Aceasta ar fi a doua aventura a lui Cristi Dulca la U Cluj, acesta antrenand sepcile rosii si in sezonul 2009-2010. In 2011, Dulca a fost diagnosticat cu o tumoare in zona peritoneala, cu care inca se mai lupta.
„Gata, am semnat! Am decis ca e mai bine asa, nu doar pentru mine, ci si pentru echipa, care a inceput greu campionatul, cu acel 6-2, iar acum fiind si jucatori noi si neincredere in lot, nu e deloc usor. De fapt, eu tot la greu am venit la U, dar sincer, nu as putea refuza niciodata Universitatea. Incepusem un proiect la Selimbar, in liga a treia, dar oamenii de acolo m-au inteles si le multumesc. Vin la echipa intr-un moment greu, in care altii au refuzat s-o faca, avem nevoie de liniste, de rabdare, dar si de rezultate. Aseara m-a sunat doamna Prodan, am vorbit cateva ore, iar acum am incheiat negocierile si de maine incep treaba. Voi conduce echipa la meciul cu Gloria”, a declarat Cristi Dulca.