Rafael van der Vaart: S-a jucat de parca eram la Mondiale!

763

Mijlocasul Rafael van der Vaart, care a inscris din penalti pentru reprezentativa Olandei in meciul de marti cu Romania, scor 4-1, in preliminariile CM-2014, a declarat ca publicul de la Bucuresti a creat o atmosfera de Cupa Mondiala, iar echipa sa nu a avut o misiune usoara in acest „cazan”.

„E o victorie importanta, dar mai e drum lung pana la Rio. Atmosfera la Bucuresti a fost de parca era un meci de Campionat European sau Cupa Mondiala. Dupa ce romanii au trimis in bara, ne-am revenit usor si ne-am facut jocul nostru. Ceea ce nu a fost deloc usor intr-un asemenea cazan. Am exersat foarte mult fazele fixe, iar la Bucuresti acest lucru ne-a ajutat „, a spus Van der Vaart, potrivit NU Sport.

Capitanul nationalei Olandei, Kevin Strootman, a precizat ca echipa Rmaniei a pus probleme la inceputul si sfarsitul primei reprize. „Am avut un inceput de meci mai greu decat ne asteptam si e bine ca s-a facut repede 2-0. Dupa ce am inscris si al doilea gol am pierdut controlul jocului, dar am intrat la cabine cu avantaj de doua goluri. Am jucat mult mai compact decat in alte partide, am putut profita mai bine de contraatacuri. Pe parcursul reprizei secunde nu am mai avut problemele din prima repriza. Suntem pe drumul cel bun catre Brazilia. Stiam ca vom avea un joc dificil cu Romania, aveau multa incredere dupa victoria din Turcia si publicul de partea lor. Am facut un joc colectiv foarte bun si am dominat mijlocul terenului. Ma gandeam ca arbitrul va acorda penalti echipei Romaniei la intrarea lui Martins Indi”, a spus Strootman.