Sebastian Vettel a castigat Marele Premiu al SUA!

1629

1sebeeeSebastian Vettel a castigat Marele Premiu al SUA si a devenit primul pilot din istoria Formulei 1 care se impune in opt curse consecutive.

Germanul, care si-a asigurat deja al patrulea titlu mondial la rand, a depasit astfel precedentul record de victorii consecutive, cate sapte, detinut de compatriotul sau Michael Schumacher si de italianul Alberto Ascari.

Dupa pauza de vara, pilotul echipei Red Bull a fost imposibil de batut de catre rivalii sai, reusind sa castige toate cursele si obtinand de cinci ori prima pozitie pe grila de start.

In urma succesului de la Austin, Vettel a ajuns la 12 mari premii castigate in acest sezon, cu unul mai putin decat recordul stabilit de Schumacher in 2004.

„Nu am cuvinte! Trebuie sa-mi amintesc aceasta perioada, nu exista nicio garante ca ea va dura la nesfarsit”, a spus pilotul de 26 de ani la finalul cursei.

Vettel a fost urmat de francezul Romain Grosjean (Lotus) si de coechipierul sau de la Red Bull, australianul Mark Webber. Castigatorul de anul trecut de la Austin, britanicul Lewis Hamilton (Mercedes), a terminat al patrulea, in timp ce spaniolul Fernando Alonso (Ferrari) a sosit al cincilea.

Germanul Nico Hulkenberg (Sauber), mexicanul Sergio Perez (McLaren), finlandezul Valtteri Bottas (Williams), germanul Nico Rosberg (Mercedes) si britanicul Jenson Button (McLaren) au completat lista pilotilor care au incheiat penultima etapa a sezonului in puncte.

Prin locul 5 obtinut in SUA, Alonso si-a asigurat locul 2 in clasamentul general, ierarhie in care Vettel conduce cu 372 de puncte. Ibericul are 227 de puncte, iar podiumul este completat de Hamilton, cu 187 de puncte, patru mai mult decat finalndezul Kimi Raikkonen (Lotus) si sase mai mult decat Webber.

In clasamentul constructorilor, Red Bull conduce detasat, cu 553 de puncte, echipa austriaca fiind urmata de Mercedes (348 puncte), Ferrari (333 puncte) si Lotus (315 puncte).

Ultima cursa a sezonului, Marele Premiu al Braziliei, va avea loc pe circuitul Interlagos, pe 24 noiembrie.

Sursa: mediafax.ro