Raliul Sibiului - startul - 19.07.2012 (34)Siguranta spectatorilor in timpul probelor speciale, la editia din acest an a Raliului Sibiului (25-27 iulie), etapa a opta din Campionatul European de Raliuri si etapa a cincea din Campionatul National de Raliuri Dunlop, este principalul obiectiv al organizatorului competitiei, informeaza un comunicat remis Agerpres.

Regulile care trebuie respectate pe parcursul desfasurarii evenimentului vor fi publicate periodic pe conturile de Facebook si Twitter ale Raliului Sibiului Romania. Oricine se poate implica in promovarea regulilor care vor contribui la o etapa fara incidente.

„Sporturile cu motor pot fi periculoase, dar prin tot ceea ce facem vrem sa ne asiguram ca spectatorii si toti cei implicati sunt in siguranta pe probele speciale”, a spus Sorin Itu, organizatorul etapei de la Sibiu.

„Cei mai multi dintre fanii care vor veni la eveniment sunt prezenti in retelele sociale. Tocmai de aceea am inceput o campanie prin care sa-i informam si prin care vrem sa prevenim incidentele neplacute. Viralitatea in aceste medii este foarte mare si speram ca in acest fel sa ajungem la cati mai multi suporteri. Acestia pot contribui si ei foarte usor, printr-un Like sau un Share, la promovarea regulilor de siguranta pe probele speciale. Colaborarea dintre spectatori si oficialii raliului este extrem de importanta si sunt sigur ca aceasta campanie va avea efectul dorit”, a adaugat Itu.

Organizatorii se vor axa si asupra masurilor de siguranta in ceea ce priveste echipajele implicate si vor eficientiza interventia masinilor de salvare in caz de nevoie.

„In urmatoarea perioada vom participa la mai multe seminarii organizate de FIA care au ca scop cresterea sigurantei in competitii. Sunt sigur ca avem multe de invatat si vom incerca sa aplicam cat mai multe din aceste lucruri in etapa de la Sibiu”, a afirmat Itu.

Probele speciale din acest an vor avea o lungime totala de peste 200 kilometri, iar parcul de service si comandamentul raliului vor fi amplasate in Piata Mare a orasului Sibiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.