Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea, cap de serie numărul 9 şi locul 43 WTA, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului de la Stanford (SUA), unde o va intalni pe Serena Williams.

Cîrstea a învins-o, în sferturile de finală, cu scorul de 6-7 (5/7), 6-2, 6-0, după două ore şi un minut, pe Dominika Cibulkova (Slovacia), a treia favorită a competiţiei şi poziţia 15 în ierarhia mondială.

În semifinale, Sorana Cîrstea o va întâlni pe castigatoarea de la Wimbledon, Serena Williams (SUA), cap de serie numărul unu şi locul 4 WTA, care a trecut, cu scorul de 6-4, 6-0, de Chanelle Scheepers (Africa de Sud), a şasea favorită a competiţiei şi poziţia 42 în clasamentul mondial.

Pentru calificarea în semifinale la Stanford, Cîrstea va primi 200 de puncte WTA şi un cec în valoare de 28.500 de dolari.

Turneul de la Stanford este dotat cu premii în valoare totală de 640.000 de dolari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.