LIGA 1

Steaua i-a facut contract BETON lui Kharja. Nu va putea PLECA precum Arlauskis

Steaua si-a luat toate masurile pentru a nu pati si cu Kharja precum a facut-o cu Arlauskis.

Kharja a semnat cu ros-albastrii un acord ciudat, valabil pina pe 31 august, special ca sa prinda preliminariile viitoare. Contractele din fotbal au scadenta, de obicei, la 30 iunie.

Steaua arata ca a invatat ceva din acest sezon european: e greu sa ai succes cind iti alcatuiesti echipa pe fuga, in ultimele doua luni dinaintea preliminariilor. Asa a procedat campioana de la finalul sezonului trecut pina la debutul european si a ramas in afara grupelor dupa 11 ani la rind cu calificari.

NU PLEACA PRECUM ARLAUSKIS

Un semn ca planurile se schimba il constituie datele contractului pe care l-a semnat Houssine Kharja. Mijlocasul marocan a semnat cu ros-albastrii pina pe 31 august 2016! Un acord rar intilnit, pentru ca fotbalistii au, in general, contracte scadente pe 30 iunie.

Steaua a insistat pentru modificarea duratei standard special ca sa-l aiba pe marocan pentru preliminariile viitorului sezon european. Daca actele ar fi fost valabile doar pina pe 30 iunie, ros-albastrii s-ar fi gasit in situatia in care au fost in vara asta cu Arlauskis si cu Prepelita, fotbalisti ramasi liberi inainte ca echipa sa demareze in fazele dinaintea grupelor Champions League.

ATRAS DE EUROPA

Clubul are de cistigat datorita conditiilor convenite cu Houssine, dar jucatorul risca. In situatia in care Steaua ar rata din nou grupele si nu i-ar prelungi contractul, africanul s-ar trezi pe 1 septembrie liber de contract, o data la care majoritatea cluburilor europene vor avea deja loturile conturate.

Și mutarile din mercato se vor fi linistit deja, ceea ce nu l-ar avantaja pe Kharja. De ce a acceptat riscurile? In presa din Maroc, mijlocasul ex-Inter, Roma si Fiorentina a vorbit despre transferul sau la Steaua si a marturisit ca l-a atras tocmai perspectiva de a reveni in cupele europene.

AZI IA O PAUZA

Kharja nu a fost inclus in lotul pentru partida cu U Cluj din Cupa Romaniei. Marocanul a iesit dupa 56 de minute cu Chiajna, afectat de o contractura musculara, si Radoi a ales sa-l menajeze. El va reveni in runda urmatoare din Liga 1, contra Voluntariului. Au mai ramas la Bucuresti si alti titulari din partida cu Concordia: Ripa, Filip, Stanciu, Tosca.

sursa: gsp.ro

Click pentru a comenta

Lasa un Raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spre TOP