Un fost jucator important al Stelei ar putea sa revina la gruparea antrenata de Mirel Radoi.

Alexandru Bourceanu ar putea reveni la Steaua. Imprumutat in sezonul trecut la formatia campioana, alaturi de care si-a trecut in cont si al treilea titlu consecutiv in Liga 1, mijlocasul a fost exclus din lot la Trabzonspor si s-ar putea intoarce in Romania.

Trabzonspor a ajuns la 3 infrangeri consecutive in campionatul Turciei si a cazut pana pe locul al 10-lea, cu 10 puncte in 7 etape.

Alexandru Bourceanu (30 de ani), revenit dupa o accidentare, nu a jucat niciun minut in acest sezon pentru Trabzon. Antrenorul Shota Arveladze l-a exclus din lot si i-a transmis sa isi caute echipa, iar presa turca anunta ca mijlocasul ar putea reveni la clubul de la care Trabzonspor l-a cumparat in februarie 2014, pentru 1,3 milioane de euro.

Chiar daca sezonul petrecut sub forma de imprumut la Steaua a fost unul destul de dificil, Bourceanu a castigat cele 3 trofee interne sub comanda lui Costel Galca, iar sansa de a lucra cu Mirel Radoi ii surade, mai ales ca ar fi mai aproape de echipa nationala. Pe finalul stagiunii precedente a jucat mai putin si se zvonea ca ar fi in tabara jucatorilor care nu il agreeaza pe Galca si care ar fi \”lucrat\” pentru indepartarea acestuia.

Bourceanu avea contract cu turcii pana in vara lui 2017. Ar putea fi lasat sa plece ca jucator liber, caz in care ar putea fi legitimat in perioada de transferuri din ianuarie 2016.

27 de meciuri are Alexandru Bourceanu in prima reprezentativa a Romaniei, pentru care a debutat in 2009.

6 trofee are Bourceanu in cariera, toate cu Steaua: 3 titluri de campion in Liga 1 (2013, 2014, 2015), o Cupa a Romaniei (2015), o Supercupa a Romaniei (2013) si o Cupa a Ligii Romaniei (2015).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here