Potrivit celor de la www.editie.ro, Tribunalul Bucuresti ar urma ca vineri sa dea un verdict in procesul intentat de clubul Universitatea Craiova presedintelui FRF, Mircea Sandu.Concret, clubul din Banie contesta veridicitatea alegerii lui Sandu in fruntea Federatiei Romane de Fotbal la alegerile din 2005 si 2010.
“Actiunea a pornit in urma sesizarii faptului ca la Adunarile Generale din anii 2005 si 2010, organizate de FRF pentru alegerea presedintelui si a celorlalte organe de conducere, au votat persoane care nu au calitatea de asociati ai FRF si care nu aveau dreptul sa voteze. Practic, din cele aproximativ 270 de persoane care au votat, numai 80 dintre acestea aveau dreptul legal sa voteze. Astfel, au fost incalcate prevederile Legii 69/2000, prin care se stabilise ca dreptul de vot in cadrul federatiilor sportive nationale sa apartina numai cluburilor asociate, NU neaparat si echipelor participante in competitii“, se arata in editie.ro.
Cei de la jurnalul oltean mai vin cu un argument in sustinerea cererii lor, dar si a optimismului care le dau incredere ca “Nasul“ va fi debarcat din fruntea FRF.
“Bomba vine de la ANST, care a comunicat instantei de fond un document exploziv, prin care aceasta institutie certifica faptul ca, in evidenta sa, vechile cluburi, respectiv CS FC DINAMO BUCURESTI, AFC STEAUA BUCURESTI, AFC RAPID BUCURESTI, AFC NATIONAL 2000 BUCURESTI, FC CEAHLAUL PIATRA NEAMT, CF OTELUL GALATI, ASOCIATIA NEPATRIMONIALA FC BRASOV, FC ARGES, FC PETROLUL PLOIESTI, ASFC SPORTUL STUDENTESC, CSP UM TIMISOARA, CF GLORIA 1922 BISTRITA, CS FC FARUL CONSTANTA sunt active si ca noile entitati sportive, societati comerciale infiintate de patroni ulterior, gen SC DINAMO 1948 SA, SC FOTBAL CLUB STEAUA BUCURESTI SA, SC FOTBAL CLUB RAPID SA etc., nu aveau dreptul sa participe sau sa voteze in cadrul Adunarilor Generale ale FRF / LPF“.